„Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” (Ioan.8:32)
Născut în familie cu religie naţională, într-o biserică tradiţională în care eşti făcut creştin la câteva săptămâni, crescut cu obijnuinţa de a merge la biserică, de a fi un pic mai bun de Crăciun şi Paşte, şi trăind în rest cam cum voiam…
Pe la 14 ani găsesc la o străbunică de a mea un talisman care promitea viaţa veşnică, dacă timp de 7 ani, fără să întrerupi, spuneai de 7 ori dimineaţa şi seara rugăciunea domnească. Mi-am făcut calculele…şi am zis că om mă fac…la 21 de ani termin cu lucrarea asta..şi apoi pot face ce vreau eu, că Dumnezeu cu siguranţă mă va duce în Rai. Am început, dar ba uitam, ba seara obosit îmi aduceam aminte dimineaţa, ia-o iar de la capăt…am renunţat.
În liceu am avut un coleg care m-a chemat la biserica Maranata, penticostală. Din respect pentru el, şi ca să-i închid ulterior gura, m-am dus. Nu mi-a plăcut, era ciudat, oameni care se rugau toţi odată, e.t.c., dar mi-a rămas o istorioară în minte: „Un om alerga urmărit de o fiară sălbatică spre zidul unei cetăţi, şi fiind în pericol a văzut în zid o uşă, şi a zis omu că numa să ajungă la uşă şi e scăpat, dar nu şi-a pus întrebarea banală: Dacă uşa e închisă?!”
A trecut şi asta, am mers de mi-am făcut un rost în viaţă, m-am angajat, aveam deja o viaţă tumultoasă, păcătoasă, o viaţă a unui tânăr din ziua de azi, care vrea să-şi trăiască clipa, şi să nu piardă nimic, dar în acelaşi timp având şi o religie a mea, cu care chiar credeam că stau bine.
Într-o zi bate la uşa mea cineva, cu ceva reviste, ca să-mi explice cum e cu Dumnezeu. După ceva discuţii, nervos pe ei, pentru ideile lor, având în vedere că acuma ceva din predicile şi liturghia de la biserică tot mai ştiam şi eu, mi-am propus să citesc Biblia, o Biblie mică verde, şi să le zic vre-o câteva când or mai veni, şi anume cam cum e cu crucea, cum e cu Isus Hristos.
Mă pun să citesc Vechiul Testament, dar am renunţat, şi mă apucai de la Matei. Ajung la predica de pe munte, citesc eu cam ce cere Dumnezeu, cam cum vede El lucrurile cu viaţa asta de credinţă, citesc despre Fiul lui Dumnezeu, şi în acea vreme în mintea mea a reapărut istorioara auzită în urmă cu 7 ani. Şi fără să vreau în mintea mea, urla întrebarea: Tu zici că eşti creştin, dar dacă nu eşti? Dacă te amăgeşti?
Am ajuns să-L mărturisesc pe Domnul Isus Hristos în apa botezului, în aceiaşi biserică în care am intrat pe vremea liceului…şi de atunci merg pe Cale.
M-am căsătorit, Dumnezeu ne-a dăruit 2 fetiţe, au 8 ani şi 4 ani, şi mulţumim lui Dumnezeu pentru ceea ce suntem şi pentru ceea ce avem.
La încheiere vreau să vă spun celor ce citiţi aceste rânduri, nu vă amăgiţi că sunteţi într-o biserică, fie ea penticostală, că aţi făcut un botez, şi că Dumnezeu acuma obligatoriu trebuie să vă ia în cer şi să vă pună în Raiul Lui. Ardeţi pentru Domnul Isus Hristos, trăiţi ca şi cum El ar veni azi. Pentru că mântuirea da, e prin har, dar răsplata e pe faptă, şi printre ultimele versete din Biblie găsim scris: „Iata, Eu vin curand; si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia după fapta lui.” (Apoc.22:12)
Fiţi binecuvântaţi şi trăiţi pentru Dumnezeu!
Cristi Tătar
