“Atunci când alegem să trăim pentru Dumnezeu, de dragul Lui, renunţăm la vechile obiceiuri.”
“Nu putem cere oamenilor să se schimbe, până când nu conştientizează ei înşişi că au nevoie de schimbare.”
“Adevărata schimbare o poate face doar Dumnezeu, iar aceasta se observă în acţiunile noastre.”
“Atunci când te implici în vieţile oamenilor, înveţi ce înseamnă dragostea, smerenia, răbdarea, dependenţa totală de Dumnezeu şi în ultimul rând te descoperi pe tine însuţi.”
“Când te laşi călăuzit de Domnul, înţelegi cu adevărat planul Său pentru viaţa ta.”
“Dumnezeu e mareţ. Când îl vezi aşa, aşteaptă-te să faci alături de El lucruri măreţe, spre slava Lui.”
“Când vrei să-I slujeşti Domnului, nu te uita la oameni, ci la Domnul. Gândeşte-te că El e acolo, se uită la tine şi vede dincolo de ce văd oamenii. Când îţi aţinteşti privirile spre El, atunci slujirea ta va fi încununată de prezenţa Sa, iar inimile oamenilor se vor schimba.”
“Domnul doreşte să fim credincioşi în tot ce facem, iar pentru aceasta ne va pune la încercare. Doar cei credincioşi, vor reuşi.”
“Fiecare experienţă e o modalitate de a ne şlefui caracterele. Depinde de atitudinea noastră cum abordăm fiecare experienţă.”
“Timpul pe care îl oferi unei persoane, spune cât de mult preţuieşti acea persoană.”
“Mândria = o stare care ne arată că pe tronul vieţii noastre nu mai este Dumnezeu, ci eul nostru.”
Antonela